Hidrografia României se referă la totalitatea apelor de pe teritoriul ţării noastre. România beneficiază de toate tipurile de unităţi acvatice: fluvii şi râuri, lacuri, ape subterane, ape marine. Particularităţile hidrografice şi hidrologice ale României sunt determinate, în principal, de poziţia geografică a ţării în zona climatului temperat-continental şi de prezenţa arcului carpatic. Factorul antropic a contribuit la unele modificări ale acestor particularităţi.
Apele curgătoare izvorăsc, în cea mai mare parte, din coroana centrală a Carpaţilor şi sunt colectate, aporape în totalitate, de Dunăre. Râurile din vestul României sunt adunate de Tisa care face hotarul de nord al ţării pe o mică distanţă. Printre alfuenţii ei, mai importanţi sunt: Someşul, Crişul, care adună apele dintr-o bună parte a Munţilor Apuseni, şi Mureşul. În Banat, principalul râu este Timişul, dar navigabil este numai Bega. Râurile mai mari din sudul ţării sunt: Jiu, care străbate cele două bazine carbonifere, Petroşani şi Rovinari-Motru; Oltul, care ferăstruieşte Carpaţii în mai multe defilee; Argeşul, care traversează Muntenia în diagonală, iar afluentul său, Dâmboviţa, trece prin Bucureşti; Ialomiţa, care străbate Bărăganul de la vest la est. În estul tării, Siretul adună mari afluenti din Carpaţi (între care Moldova, Bistriţa, Buzăul) şi din Podişul Moldovei (Bârladul), înregistrând, aproape de vărsarea în Dunăre, cel mai mare debit al râurilor interioare; Prutul, deşi mai lung, are afluenţi mici şi un debit mai redus.
Lacurile se întâlnesc pe toate treptele de relief şi au forme, mărimi şi origini foarte variate. Deşi în numar mare (3500) sunt, în general, reduse ca suprafaţă (1,1% din teritoriul ţării). Cele mai mari sunt cele din sistemul lagunar Razim, sau unele limane maritime (Taşaul, Siutghiol, Techirghiol), ori fluviale (Oltina în sudul Dobrogei, Snagov la nord de Bucureşti). Ele sunt importante ca locuri de agrement şi pentru pescuit. Mult mai mici sunt lacurile de munte, unele de origine glaciară (Bucura), altele de baraj natural (Lacul Roşu), ori cantonate în cratere vulcanice (Sf. Ana de langă Băile Tuşnad, singurul de acest gen). Numeroase sunt şi lacurile de acumulare de interes hidroenergetic (lacul de la Porţile de Fier pe Dunăre, Izvorul Muntelui pe Bistriţa, Vidraru pe Argeş, Vidra pe Lotru, etc.) sau pentru alimentări cu apa - pe văile Uzului, Doftanei, Firizei.
